Fundația Centrul Român de Muzică

Fundația Centrul Român de Muzică a fost înființată în octombrie 2013 cu scopul de a derula proiecte educaționale și culturale cu impact în comunitatea locală.

Fundația a fost co-organizator al Concertului Extraordinar al Filarmonicii George Enescu de Ziua Culturii Naționale la Sala Mare a Ateneului Român în ianuarie 2022, al Festivalului Internațional Brașovul Pascal 2017 – un eveniment interdisciplinar de mare anvergură ce a adus laolaltă peste 300 de artiști interpreți și 7000 de persoane în public, și este organizația care conduce Festivalul cultural anual Hoinar ajuns la a-V-a ediție, organizat în parteneriat cu Filarmonicile Brașov, George Enescu-București, Centrul de Arte ARCUB, Radio România Muzical și Colegiul Național de Muzică George Enescu.

Evenimente

Centrul Român de Muzică organizează anual cursuri de măiestrie și ateliere de dezvoltare profesională pentru elevii din învățământul muzical de specialitate în cadrul proiectului Hoinar Academy. Foștii cursanți ai Centrului au fost admiși cu burse de studiu la Royal Academy of Music din Londra și Royal Conservatoire of Scotland din Glasgow.

Hoinar Academy