De ce Hoinar.Unbroken nu este un festival despre eroi

de Ruxandra Miuți

În ultimul an, am fost întrebată adesea cum „se simte” industria culturală. Nu cum arată în rapoarte sau statistici, ci cum se simte pentru cei care o fac, o administrează sau o trăiesc din interior. Răspunsul scurt ar fi: fragilă, dar încă vie. Răspunsul lung este mai complicat.

După ani de instabilitate, crize succesive și suprapunerea unor realități economice tot mai dure, sectorul cultural a intrat într-o fază paradoxală. Pe de o parte, există mai multă vizibilitate pentru cultură ca factor social și educațional. Proiectele interdisciplinare sunt tot mai bine primite, colaborările internaționale sunt mai accesibile, iar publicul tânăr începe să revină în sălile de spectacol — uneori din curiozitate, alteori din nevoia de experiențe autentice într-o lume saturată de ecrane.

Pe de altă parte, resursele sunt mai limitate, competiția pentru finanțări, publice sau private, este mai dură, iar costurile logistice au crescut considerabil. Pentru artiștii independenți sau organizațiile mici, fiecare proiect implică un risc real, nu doar financiar, ci și emoțional. În spatele fiecărui spectacol sau festival există luni sau ani de muncă invizibilă, negocieri, compromisuri, soluții improvizate și multă incertitudine. Umblăm pe nisipuri mișcătoare, pentru că accesul la resure de orice fel, dar, mai ales financiare, este mai impredictibil ca niciodată.

Un lucru bun tot a reieșit din acest context: suntem forțați să învățăm să ne unim forțele și să lucrăm împreună. În ultimul an, am văzut mai multe colaborări între organizații culturale decât în anii anteriori și proiecte realizate în parteneriat, pentru a accesa resurse, spații sau public, sau artiști care acceptă să iasă din zona lor de confort pentru a crea formate noi. În același timp, s-a accentuat nevoia de relevanță: publicul nu mai vine doar pentru „cultură”, ci pentru experiențe care spun ceva despre lumea în care trăiește.

Printre provocările noi se numără și oboseala acumulată. Mulți profesioniști din domeniu au trecut prin ani de muncă intensă fără stabilitate reală. Se vorbește tot mai mult despre burnout în sectorul cultural, despre precaritate, despre nevoia de a reconstrui ritmuri sustenabile. În același timp, s-au depășit și câteva blocaje vechi: ideea că muzica clasică sau artele performative sunt accesibile doar unui public restrâns începe să se erodeze, mai ales prin proiecte care ies din spațiile convenționale.

Din experiența proiectelor în care sunt implicată, fie că vorbim despre festivaluri, programe educaționale sau inițiative interdisciplinare, am remarcat și am admirat este curajul discret al artiștilor. Nu cel spectaculos, ci cel cotidian: să continue să creeze, să se reinventeze, să accepte vulnerabilitatea, să pornească proiecte fără garanții. Am văzut muzicieni care repetă în spații improvizate, actori care joacă în locații neconvenționale, organizatori care refac bugete de zeci de ori până când devin posibile.

La nivel european, tendința este similară: accent pe comunitate, pe participare, pe proiecte care creează conexiuni reale, nu doar evenimente. Cultura nu mai este percepută doar ca produs artistic, ci ca infrastructură socială. Un loc unde oamenii se întâlnesc, reflectează, respiră.

Toate acestea cer un tip de curaj care nu seamănă deloc cu imaginea romantică a artistului genial și neînfricat. Este un curaj construit din decizii mici, inconfortabile, repetate. Și poate tocmai de aceea tema curajului ni s-a părut inevitabilă.

Deschidem Hoinar Highlights ca pe un jurnal, nu unul oficial sau festiv, ci un spațiu viu, în care vom împărtăși vești, reflecții și impresii din călătoriile noastre muzicale, cu prietenie, așa cum stăm de vorbă cu publicul după spectacole sau între noi, la repetiții. În 2026, am ales să vorbim despre curaj nu ca despre un concept abstract, ci ca despre ceva foarte concret, trăit de fiecare dintre noi zi de zi.

Curajul este adesea confundat cu absența fricii. În realitate, frica e aproape întotdeauna acolo. Diferența o face alegerea de a acționa în ciuda ei, de a o recunoaște, dar de a merge mai departe, nu cu siguranță absolută, ci cu luciditate. Curajul nu este o trăsătură de personalitate și nici ceva permanent. Este o alegere zilnică. O micro-decizie.

De aceea, Hoinar.Unbroken nu este un festival despre eroi, acei oameni neînfricați, pregătiți oricând pentru orice. Din contră. Este despre noi, cei care alegem să mergem mai departe chiar și atunci când nu ne simțim pregătiți. Rareori curajul arată ca un salt dramatic. Mult mai des, arată ca o serie de alegeri mici și consecvente: să spui adevărul când ar fi mai ușor să minți, să apari când ar fi mai simplu să dispari, să ceri ajutor când tăcerea ți-ar proteja mândria.

Curajul presupune vulnerabilitate. A-ți recunoaște limitele, greșelile, îndoielile. A-ți asuma riscuri reale, fie că vorbim despre creație, despre relații sau despre a începe ceva nou. În artă, vulnerabilitatea nu este un defect, ci o dovadă de sinceritate, iar sinceritatea cere curaj, mai ales atunci când nu este confortabil.

Hoinar.Unbroken explorează aceste forme de curaj nu ca lecții, ci ca experiențe. Prin muzică, teatru și literatură, deschidem spații în care întrebările sunt mai importante decât răspunsurile precise. Alături de noi, publicul nu este un simplu spectator, ci hoinar pe poteci nebătute. Întâlnirea dintre artiști și public devine un act comun de curaj, discret, dar profund: de a asculta cu adevărat, de a te lăsa atins, de a încerca, de a fi prezent.

Hoinar.Unbroken este un festival despre oameni, o conversație prietenească între artiști care aleg să se expună, să riște, să caute sensuri și publicul care acceptă invitația de a ne fi alături. Hoinar Highlights va continua această conversație, cu vești despre artiștii Hoinar, cu idei pe care le coacem și le testăm, cu reacții și gânduri din partea noastră, a echipei. Nu promitem certitudini, ci onestitate.

La Hoinar, curajul nu este un strigăt. Este muzică.

Vă invităm să rămâneți aproape de noi.

Ruxandra Miuți a fost manager de proiecte la Biblioteca Națională a României, colaborator al Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, consilier în cadrul Departamentului de Identitate Națională din Ministerul Culturii și este implicată în derularea de proiecte culturale dintre cele mai diverse de peste 15 ani. Din 2022 este manager de proiect în Festivalul Hoinar. În timpul liber, își hrănește pasiunea pentru toate stilurile de muzică, de la toate tipurile de rock, la Mozart și Gershwin, pe care le explorează alături de nepotul ei, Wayan.

Fotografii de Lavinia Cioacă